Sabat în natură

04 august 2012

Primul Sabat din luna august a fost o zi specială pentru comunitatea adventistă din Sibiu. Îmbarcaţi într-un autocar şi încă în câteva maşini, membrii acesteia, mici şi mari, au poposit într-un loc pitoresc din mijlocul naturii, în localitatea Porumbacu-de-Sus, la o pensiune a fraţilor reformişti. Aici, la umbra unei terase încăpătoare, s-a desfăşurat Serviciul Divin.

Dimineaţa a început, desigur, cu un imn şi o rugăciune, după care au urmat întrebările şi răspunsurile biblice, conform studiului Bibliei la rând. Inspiraţi de cele două râuleţe, care clipoceau cu apă curată de o parte şi de alta a pensiunii, fraţii s-au simţit îndemnaţi să înalţe unul dintre cele mai preferate imnuri în astfel de împrejurări: „Vesel saltă, clocoteşte/Murmurând pe lângă stânci,/Şi grăbit se prăvăleşte/Pârâiaşu-n văi adânci…”

Apoi, programul de Sabat a continuat cu experienţe. Mărturisirile din partea fraţilor şi surorilor, ba chiar şi a musafirilor au început să curgă una după alta. A urmat Şcoala de Sabat pe grupe, aşa cum are loc, de obicei, în fiecare Sabat la Biserică. Dar aici discuţiile parcă erau mai vii şi mai pline de viaţă. Până şi copiii şi-au luat scaunele şi s-au repartizat în două grupe, conform vârstei, împreună cu instructoarele lor. La închiderea Şcolii de Sabat s-au intonat cântări cu un spirit voios şi tineresc care, de obicei, se cântă de juniori şi companioni.

Cuvântul spiritual „Vrei să te faci sănătos” a fost rostiti de către pastorul Bisericii din Sibiu, Marius Creţa, aducând în atenţia ascultătorilor activi criteriile unei biserici sănătoase.

Nu au lipsit nici musafirii. În acest loc, din mijlocul naturii am fost însoţiţi de fraţi din alte localităţi apropiate, dar şi din Germania şi Spania.

După pauza de masă, s-a desfăşurat, în aceeaşi atmosferă specială, plăcută şi liniştită, din mijlocul naturii, programul de după amiază cu cântări şi poezii intonate şi rostite atât de copii, cât şi de adulţi. Au urmat discuţii pe teme spirituale.

La finalul acestei zile speciale adventiştii sibieni au putut rosti din toată inima: „Cu adevărat, acesta a fost un Sabat binecuvântat!”

Palagniuc Ecaterina, responsabil Şcoala de Sabat copii

You can leave a response, or trackback from your own site.